În timpul liber, chiar dacă e trecut de miezul nopții, dacă s-ar putea, Speak ar face orice altceva în loc să doarmă. Artistul se declară dușmanul somnului! Pentru că, spune el, ca și mâncarea, înseamnă pierdere de timp.
„Nu-mi place să dorm mult, e o pierdere de timp. Somnul și mâncatul le fac cumva de nevoie. Trebuie să le facem, pentru că altfel murim”, a declarat artistul pentru Libertatea. Acesta a adăugat că se odihnește doar șase ore, suficiente, spune el, pentru a avea energie toată ziua: “Nu dorm mult. Mă culc pe la 2, mă trezesc la 8. E ok să dormi șase ore. Mie îmi ajung!”.
Artistul are grijă totodată să mănânce doar din… necesitate, și nu haotic, prin benzinării sau fast-food-uri, pentru a nu mai ajunge să cântărească peste 100 de kilograme, greutate pe care o avea când a venit în Capitală și a încercat să se lanseze în muzică.
Spune că nu-i lipsește nimic
Chiar dacă încă nu are o familie, ci doar o iubită, Speak spune că nu-i lipsește nimic. Și că va urma, la un moment dat, mersul firesc al lucrurilor și se va căsători. Mai mult, spune și câți copii vrea:
„Oricât de realizat ești, întotdeauna mai ai nevoie de câte ceva sau mai vrei și altceva. Eu am tot ce-mi trebuie, casă, mașină, nu mor de foame. Am iubită, familie sănătoasă. Voi urma și eu legea firească a lucrurilor. La un moment dat se va întâmpla și mă voi căsători. Îmi doresc doi copii”.
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
CITEȘTE ȘI:
Balaci și-a prevestit sfârșitul: „Toți o să murim de inimă”! Amintiri fabuloase de la familia Cernăianu despre „golănașul” Ilie
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții