Evenimentul din familia pugilistul de 37 de ani va avea loc vineri, la Galați. Nașul de botez va fi Emanoil Savin, fost edil al stațiunii prahovene Bușteni, azi senator. ”Va fi petrecere mare la Galați. Eu sunt naș, voi fi maestru de ceremonii”, a afirmat Savin.
Creștinarea micuței Ema Annabela are loc vineri, la ora 17.00, la Biserica Sf. Constantin și Elena.
Bute are aproape 300 de invitați, 50 de persoane urmând a sosi la Pechea din Canada. ”Mister KO” și a făurit un nume în ringul profesionist la Montreal.
”Am pregătit cadou pentru cea mică, dar vreau să nu dezvălui surpriza. Veniți vineri, la botez, și o să vedeți ce va fi”, a spus Savin.
De pe 3 martie, de când s-a născut, la o clinică din Canada, Ema Annabela, fiica lui și a Elenei, viaţa i s-a schimbat lui Lucică.
Lucian Bute este căsătorit de patru ani cu Elena Aprozeanu. Nașul cuplului este primarul din Bușteni, Emanoil Savin.
Lucian Bute își botează fetița. ”Copilul mi-a schimbat viața”
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
”Mi-a schimbat viaţa acest copil. Bineînţeles că ne mai dorim un copil, doi – am vorbit cu soţia mea, Elena, dacă ne ajută bunul Dumnezeu, curând mai facem unul sau poate doi” – Lucian Bute
”Nu ne doream, noi sau ei, neapărat băiat. Voiam să fie copilul sănătos şi atât. Numele l-au ales ei, cred că după naş, nu ştiu, încă nici nu l-am învăţat bine, dar am timp”, spunea Ştefan Bute, tatăl fostului campion mondial Lucian Bute.
În ultima sa partidă, pe 24 februarie, Lucian Bute a fost învins de columbianul Eleider Alvarez, prin KO în repriza a cincea, într-un meci care a avut loc la Quebec. Pentru Bute, care are acum un bilanţ de 32 de victorii (25 KO), cinci înfrângeri (2KO), a fost al doilea eşec din carieră prin KO, după cel din 2012, în faţa lui Carl Froch.
Lucian Bute își botează fetița. Se retrage din box?
Bute a pierdut 5 dintre ultimele 7 meciuri și este aproape de a lua o decizie importantă pentru cariera sa.
Deținătorul titului IBF între 2007 și 2012 a fost prezent, la începutul lunii mai, la o gală de box din Timișoara, a făcut o declarație în care a lăsat de înțeles că e foarte aproape de abandon.
”În momentul de faţă, mă bucur de familie, ştiţi că sunt tătic de două luni , sunt acasă cu familia, cu fetiţa, e cel mai frumos cadou din viaţa mea. E cea mai preţioasă centură şi asta contează cel mai mult. Obiectivele şi priorităţile se schimbă şi lucrurile au luat o altă întorsătură. Am 37 de ani, nu ştiu dacă o să mai fac un meci sau nu, prioritatea mea este familia acum. Voi decide când mă voi întoarce la Montreal. Discut cu echipa şi cu staff-ul meu despre acest lucru”, a declarat, atunci, Lucică.