Cine face cafeaua dimineata?

Tavi: Nu bem cafea. Nu ne-am obișnuit să bem cafea, nu știu. Bem cu totul altceva,  ceai, lapte, apa.

Cine face ceaiul atunci?

Tavi: Când îl bem, că și pe acela îl bem rar, uneori eu, uneori ea, depinde cine stă cu fetița.

Gabriela: Ceaiul? Nu bem nici ceai.

Dar ce beți dimineața?

Gabriela: Lapte, apă plată, după o beție o bere, nu e cazul! Lapte beau eu dimineața! Se ocupă cine are timp.

Care este cel mai mare defect al Gabrielei?

Tavi: Cel mai mare defect? Uită să îmi comunice anumite lucruri, adică le face și nu-mi confirmă, ca să spun așa, și eu o mai întreb de vreo 2 ori. Dar ai făcut aia? Oho, de când am făcut!. Păi și nu-mi spui și mie? Am uitat! Nu, mă refer la lucruri minore, evident! La lucruri importante bineînțeles comunicăm și confirmăm.

Gabriela: Vorbesc prea mult? Cred! Și cred că și faptul că sunt destul de credulă, adică eu cred ce zice toată lumea așa!

Cel mai mare defect al tău?

Tavi: Cel mai mare defect al meu? Sunt ca să zic așa, prea perfecționist! Aștept mult profesionalism de la mulți oameni și, în ultimul timp, nu prea l-am mai întâlnit!

Gabriela: Cel mai mare defect al lui Tavi?

Dar nu are niciun defect! El e perfect! Cel mai mare defect al lui? Faptul că încă nu s-a adaptat la ceea ce se cheamă București, în sensul că nu și-a dat seama că oamenii sunt un pic mai șmecheri aici.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Calitatea Gabrielei?

Tavi: Calitatea principală? De când a devenit mamă, calitatea ei principală ar fi răbdarea. Nici ea nu se aștepta să fie așa de răbdătoare.

Gabriela: Calitatea mea? Sunt foarte punctuală și dacă promit ceva, mă dau de trei ori peste cap ca Făt Frumos.

Tavi: Eu nu m-am schimbat, sunt la fel de nerăbdător din punctul acesta de vedere. Principala mea calitate este că iubesc oamenii.

Gabriela: Calitatea lui: este extrem de atent și uman așa , e un om bun, și nu prea mai găsești oameni buni, important este că e al meu!

Este o mamă relaxată Gabriela?

Tavi: Da.

Gabriela: Cred că da, acum nu știu cine stabilește barometrul, că în accepțiunea mea, probabil că da sunt o mamă relaxată, dar am și eu momentele mele…

Tu cum ești ca tată?

Tavi: Și eu, pentru că o am și pe ea lângă mine, e normal!

Gabriela: El e relaxat și îi place foarte mult să stea cu ea în brațe și eu îi spun: N-o mai ține în brațe, pentru că o obișnuiești așa! Dar în general e relaxat și îmi place că nu se dă atoateștiutor și dacă se împiedică de ceva, vine și mă întreabă!

Cine gătește acum?

Tavi: Ea gătește în weekend sau într-o după masă când are timp și când stau eu cu fetița, în general gustări și tot felul de lucruri, mic dejun, eu!

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Gabriela: Eu fac mâncare în mod special, dar se mai bagă și el din când în când la bucătărie,  cel puțin în ultima perioadă de sarcină la mine, el a gătit în mod constant.

Cine se panichează atunci când stă cu copilul mai mult?

Tavi: Ea mai mult, pentru că stă mai mult cu fetița. Și dacă se întâmplă ceva sau regurgitează, ea se panichează.

VIDEO/Test de compatibilitate între Gabriela Cristea și Tavi Clonda. El: “Uită să îmi spună lucruri!”| Ea: “Sunt destul de credulă!”

Gabriela: Depinde, cred că eu mă panichez un pic mai mult , dar încercăm să ne liniștim reciproc așa.

Cine face curățenie în casă?

Tavi: Avem și noi pe cineva, o doamnă, dar după doamna respectivă, eu mă mai ocup cu finisajele. Da, Gabriela nu mai are timp!

Gabriela: Doamna care vine să ne ajute la curățenie și în ultima vreme și Tavi , eu nu prea am timp și recunosc cinstit că nici nu îmi place!

Cine a formulat cererea în căsătorie?

Tavi: Eu. Eram în Veneția și era întuneric. Și i-am oferit un inel. Și i-am spus vrei să te căsătorești cu mine sau ceva de genul acesta!

Gabriela: El a formulat cerea în căsătorie și eram la Veneția, eram în gondolă, el a băgat mâna în buzunar după inelul de logodnă și am crezut că scoate telefonul să facă poze. Și i-am zis: Da-ncoace, că îți fac eu poză! Săracul, i-am stricat toată surpriza!

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

Ai luat-o prin surprindere sau se aștepta?

Tavi: Nu se aștepta! Ea așa mi-a spus și nu avea niciun motiv să îmi spună, mai ales și după ani,  nu, nu se aștepta. Era o vacanță și atât!

Gabriela: Nu mă așteptam să mă ceară atunci în căsătorie, sincer, bănuiam că o să vrea să mă ceară la un moment dat în căsătorie, toți prietenii noștri se așteptau ca el să mă ceară atunci în căsătorie, numai eu nu mă așteptam! Mi se părea că ne ducem și noi 2 zile la Veneția să ne simțim bine și s-a întâmplat!

Cum te-ai îmbrăcat la prima întâlnire?

Tavi: La prima întâlnire cu ea? Am înțeles! Natural, cât mai natural! Am fost la un film dacă nu mă înșel! Cu geacă de piele, blugi.

Gabriela: El era îmbrăcat cu o vestă, cu o pereche de pantaloni cu turul lăsat și cu un pulover.

Ea cum a venit îmbrăcată?

Tavi: Tot așa, bocăncei, pantaloni de piele dacă îmi aduc aminte, avea și 2 codițe frumoase, o maletuță ceva, ceva de genul acesta.

Gabriela: Eu eram îmbrăcată într-o pereche de jeansi, ne-am dus la film, nu mai știu ce tricoiu aveam pe dedesubt , aveam un sacou alb sport și o pereche de mocasini foarte lejeri, pe care ulterior mi-a zis că îi urăște.

Culoarea preferată a ta și a ei?

Culoarea preferată? Asta e o întrebare destul de…depinde la ce. La mașini ne place o culoare. În general? Mie îmi place culoarea verde.

Gabriela: In ceea ce îl privește pe el, în funcție de ce vede, de obiect, zice: <

Cu cine a fost cuplat Tavi Clonda înainte de Gabriela Cristea. A avut o relație de lungă durată cu Valentina | FOTO

Cu cine a fost cuplat Tavi Clonda înainte de Gabriela Cristea. A avut o relație de lungă durată cu Valentina | FOTO

 Tavi: Iar Gabrielei cred că albastru.

Gabriela: Nu știu dacă am o culoare preferată, cred că depinde de anotimp, dar oricum îmi plac culorile foarte tari, gen corai, turcoaz, cyclam.

Primul cadou pe care I l-ai făcut și ți l-a făcut?

Tavi: Primul cadou? Mama, asta e grea! I-am luat un ceas, pentru că nu ne-am cuplat bine și a venit ziua ei! Na, ce să-i cumperi? Că nici nu o cunoșteam! Și i-am luat un ceas frumușel, l-a purtat de câteva ori!

Gabriela: Mi-a făcut cadou o piesă muzicală.

Și ca obiect așa?

Gabriela: Nu mai știu ce mi-a făcut cadou ca obiect. Pe mine nu mă impresionezi foarte tare cu obiectele, mie trebuie să îmi faci cadouri de suflet! S-a prins repede și a trecut la fapte!

Tavi: Iar ea mie, mi-a luat de ziua mea un tort și un pulover de iarnă, foarte mișto, modern.

Gabriela: Cred că i-am cumpărat o geacă pe care am văzut-o  împreună cu el, el s-a uitat la ea și a zis: Da, e frumoasă, dar parcă nu îmi vine să dau banii pe ea! Eu m-am dus și i-am cumpărat-o și i-am făcut-o cadou, da!

VIDEO: Dumitru Angelescu


EXCLUSIV/Gina Pistol a dat de bani de când e cu Smiley. Contract în… așternut!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Aceste 5 zodii vor avea lumea la picioare până pe 1 decembrie. Intră sub protecție divină, totul le merge perfect
FANATIK.RO
Aceste 5 zodii vor avea lumea la picioare până pe 1 decembrie. Intră sub protecție divină, totul le merge perfect
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI