Anda Adam a jucat în Vegas doar pentru distracție
Anda Adam ne-a mărturisit că a intrat în cazinourile din Las Vegas doar pentru a se distra, nicidecum pentru a câștiga sume considerabile de bani. “Am fost la Vegas de mai multe ori, am jucat, niciodată nu am plecat cu ceva acasă, însă pot să spun că banii pe care i-am cheltuit în cazinou au meritat, pentru că ne-am distrat extraordinar de tare. Am fost de câteva ori cu mama mea, ea locuind acolo și bineînțeles că nu ne-am putut abține să jucăm. Chiar e super fun atât timp cât cheltui sume de bun simț. Adică eu cred că cine se duce cu gândul că va deveni milionar, se înșală. Cazinoul este pentru a te distra și pentru a nu-ți pune nimic în minte. Cheltui niște bani, te-ai distrat și cam atât. Dacă ai noroc să câștigi și ceva, bine, dacă nu, nu trebuie să iei cealaltă variantă în considerare absolut deloc”, ne-a declarat artista.
George Piștereanu a fost la un pas să rămână fără bani
Actorul George Piștereanu recunoaște că nu este atras de jocurile de noroc, asta și pentru că de mic a învățat să aprecieze valoarea banului. În adolescență, în fiecare vacanță de vară, mergea în Italia, unde lucra în construcții. După o zi de salariu, în momentul în care un prieten i-a propus să parieze toți banii încasați pentru a-i tripla, asta l-a făcut pe actorul din serialul “Vlad” să nu se apropie vreodată de jocurile de noroc. “Eu am lucrat de când eram foarte tânăr și cumva banii pe care i-am câștigat erau munciți. Îți povestesc prima și ultima mea experiență cu jocurile de noroc. Îmi aduc aminte că eram în Italia, printre primele dăți când am plecat în vacanța de vară să lucrez în construcții. La un moment dat, am cunoscut un tânăr de vârsta mea. Eu aveam ceva bani, cam cât două salarii în România, la care el mi-a zis că are o super-mega-idee, genul ăla de zici că era el era unica mea soluție în viață. Mi-a zis că dacă pun eu banii la păcănele scoatem de trei ori mai mult. Eu, având mâinile crăpate de muncă, i-am zis că am o idee mult mai bună, să punem banii lui la păcănele, să vedem dacă câștigă și după îi dau eu 10% din banii mei. El bineînțeles că nu avea nici un ban. Acum, de ce să mint? Dacă aș fi în Vegas probabil că aș juca de curiozitate, dar cumva zona asta nu mă atrage, pentru că nu ai cum să câștigi tu”, ne-a povestit Piștereanu.
Rocsana Marcu a avut parte de «norocul începătorului»
Rocsana Marcu a avut parte de acel “noroc al începătorului”, însă asta pentru că a jucat o sumă mică de bani. Cu doar 50 de dolari, cântăreața a plecat din cazinou cu 2.000 de dolari, bani pe care i-a cheltuit pe distracție. “Am fost acum 15 ani în Las Vegas. Avem toți banii 2.000 de dolari și urma să stăm două săptămâni acolo, cu două prietene. Aveam invitații la concertul Madonnei, care cânta în hotelul unde eram noi cazate. În ziua aia le-am zis fetelor să jucăm și noi la ruletă, nu mulți bani, 50 de dolari maximum. Prietenele mele nu au vrut să joace, dar pe mine parcă mă trăgea să mă duc acolo. Am jucat de 50 de dolari, toți pe lângă mine aveau jetoane de 1.000 de dolari. Vreau să spun că am câștigat cred că vreo 2.000 și ceva de dolari, dar am avut norocul începătorului. Eu nu știam că trebuie să-mi iau jetoanele de pe masă. Eu le-am pus pe numărul 3, am câștigat, dar am lăsat acolo jetoanele, la următoarea tragere a ieșit iar 3 și am câștigat. Dacă aveam jetoane de 1.000 de dolari, vă dați seama câți bani făceam? Cu banii ăia am închiriat o mașină și am plecat în Los Angeles cu toate fetele”, ne-a povestit și Rocsana Marcu.
Oana Roman a câștigat mii de euro
Printre vedetele norocoase care au plecat acasă cu mii de euro se numără și Oana Roman. Frecventând ani buni Coasta de Azur, Oana a intrat și în cazinourile de la Monaco, unde nu a plecat pe minus. “Am fost la foarte multe cazinouri, am fost la Monte Carlo, la Las Vegas de o sumedenie de ori. O singură dată am jucat la Vegas, dar nu la ruletă, ci la aparate și am câștigat bani cât să-mi cumpăr biletele de la Cirque du Soleil și apoi am jucat la Monaco unde, cu 3 franci, am câștigat 1.200. Pe vremea aia era o avere și eu fiind studentă, pentru mine banii ăia au însemnat o lună jumătate de trai”, a spus Oana Roman.
Cătălin Cazacu este prea zgârcit pentru jocuri de noroc
Extrem de sincer, Cătălin Cazacu ne-a mărturisit că el nu-și dă banii pe jocurile de noroc, nu pentru că nu simte că ar putea să-și dubleze veniturile, ci pentru că este foarte zgârcit pentru a-și asuma riscul de a pierde banii. “Eu n-am avut bani și de unde nu e, nu e. Cazinoul chiar nu e punctul meu forte, pentru că eu sunt foarte zgârcit. Să-ți explic. Eu joc în următorul fel: intru în cazinou, nu spun suma că, dacă o spun, râde lumea, mă duc la ruletă, pun ori pe roșu, ori pe negru, ori plec fără nimic, ori dublez suma. După asta plec și aia e. Nu există să mă mai agăț, că dacă mă mai agăț ăla e sfârșitul. Dacă știi să te mulțumești cu puțin, cum sunt eu, ai o șansă să câștigi”, a povestit prezentatorul TV.
Speak și Ștefania nu și-au purtat noroc reciproc
Aflați în America în vacanță, Ștefania și Speak nu au putut rezista tentației și au intrat într-un cazinou. Din nefericire, dacă Ștefania i-a purtat noroc iubitului ei, artistul plecând acasă cu ceva bani în buzunar, invers nu s-a întâmplat la fel, tânăra plecând dezamăgită: “Chiar am câștigat. Nu mulți bani, pentru că a jucat de ordinul zecilor de dolari și am câștigat de ordinul sutelor. Pot să zic că am învins Vegasul. Mă bucur că deși nu am câștigat foarte mult, măcar am câștigat”, ne-a povestit Speak, completat de iubita lui: “Am băgat și eu 5 dolari și i-am pierdut pe toți. Nu zic să fi câștigat mii de euro, dar voiam și eu acolo măcar 50”.
VIDEO: Bogdan Sorocan
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6