În 2011, Cornel Ilie, alături de trupa lui și de Antonia, dădea lovitura cu piesa “Pleacă”. Oricine ar gusta dintr-un asemenea succes s-ar gândi la o reeditare a colaborării. Însă nu și Cornel.
“Pleacă” a fost o reeditare a melodiei respinse la preselecțiile Eurovision, la care Cornel a participat alături de o altă solistă. Colaborarea cu Antonia s-a dovedit de bun augur și amândoi au câștigat notorietate după ce piesa a rupt topurile.
Cu toate acestea, solistul trupei Vunk nu e dornic să colaboreze din nou cu Antonia: “Nu ne-am propus acest lucru. Eu nu cred în continuări, într-un succes care să aibă o continuare. Succesul trebuie să rămână acolo unde a fost el”, a declarat Cornel pentru Libertatea.
Preferă vacanțele neprogramate
Altfel, de mai bine de un an jumătate, de când a devenit tată – are o fetiță pe nume Zara Ecaterina -, viața lui Cornel Ilie s-a schimbat radical. Ar vrea să aibă mai mult timp pentru familie, pentru vacanțe, însă din cauza concertelor, nu-și poate programa nimic. “Vara pentru noi concertele apar, dispar, se programează, se anulează, sunt multe schimbări. Dacă săptămâna viitoare avem chef să plecăm, plecăm. Mi se pare mult mai interesant așa, mai spontan decât atunci când e ceva programat”, ne-a spus Cornel.
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Solistul nu a ascuns nici faptul că merge pe litoralul românesc doar fiindcă este mai aproape de casă. “La mare, la noi, merg pentru că este aproape, altfel, nu aș alege marea din România, e scump pentru nimic”, a punctat el.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi