Celebre pentru filmulețele amuzante desprinse din întâmplări reale sau situații cu care ne confruntăm zilnic, Ruxi și Cristina, sau Creața, așa cum o alintă prietenii, sunt la fel de „spumoase” și în viața de zi cu zi. Încercând să lăsăm deoparte umorul și să discutăm serios despre debuturile lor, am aflat, de fapt, ce înseamnă LikeOne. „De ce LikeOne? Am gândit-o ca fiind un singur suflet. Adică oamenii o să găsească în noi o singură persoană sau, mai bine zis, o să se regăsească și ei. Am început acum doi ani, pe 24 iulie, cu telefonul mobil. Totul a început dintr-o glumă”, ne-a declarat Cristina, completată imediat și de Ruxi. „Da, dintr-o glumă. Hai să vedem ce iese dacă punem pe net și văd că a ieșit și am ajuns aici. Buff-ul să zicem așa, l-am dat cu moldoveanca și ardeleanca”.

likeone (5)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Deși totul pare o joacă, o filmare de câteva minute și mult, mult râs, în spatele unui filmuleț postat pe pagina lor de socializare stă extrem de multă muncă. „Este super mult de muncă. Adică cred că cel mai greu este partea de creație. Trebuie să găsești gluma, să râdă oamenii, că degeaba avem foarte multe glume dacă nu sunt pe plac. Ce-i drept, am dat și glume care nu au prins la public, dar, în general, ne chinuim să amuzăm lumea. Pe lângă creație sunt montajul, editatul, filmatul. Noi facem totul singure: ne filmăm, montăm, gândim, edităm, tot. Nu avem ajutoare ca să zic așa”, ne-a mai povestit Creața.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

După isteria cu moldoveanca și ardeleanca, filmări care au avut un mare impact la public, acum fanii se amuză la videoclipurile autoironice la adresa aspectului ei fizic, mai precis, legat de bustul aproape inexistent. „Dacă lumea vrea să vadă chestia asta, dacă este subiect național pe net, eu le dau ce vor. Eu nu am o problemă, așa că de ce să nu râdem. Nu-mi pun nimic. Cine cară chestiile alea?”, ne-a spus amuzată Ruxandra, în apărarea ei sărind colega de trupă, care o îndrumă către un medic estetician. „Să știi că ne-am gândit, măcar să facem procesul ăsta să mergem la un doctor, Ruxy să pipăie silicoanele, să le pună în sutien de formă, să vadă dacă se poate obișnui. Cine știe?”, a spus și moldoveanca.

Fetele de la LikeOne au în spate experiența în televiziune

Pentru cei care nu știu, Creața și Ruxi au renunțat la job-urile lor pentru a se ocupa intens de acest proiect. Ambele au lucrat în televiziune, trecând de la reporteri la asistenți de producție, astfel că aveau o „bază” atunci când au demarat proiectul. Se pare că totul a fost de bun augur, mai ales că în momentul de față reușesc să se întrețină din banii câștigați de pe urma reclamelor.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO


::placeholdeR–>

VIDEO: George Capoianu


Marcel Toader aruncă bomba. “Între Maria și Augustin Viziru au existat relații intime” 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News