Ca-n fiecare an, Oana Sârbu petrece Crăciunul cu prietenii și rudele, prin împrejmuiri.

poza 1 Oana Sarbu

Pentru ea, această sărbătoare a însemnat și înseamnă ceva cu totul special, care îi trezește în primul rând amintirile din copilărie, din casa bunicilor.

Bineînțeles, în fiecare an sunt acasă de Crăciun, asta înseamnă cu prietenii, cu familia prin împrejurimi. Adică o să tot colindam. Pe 27, voi avea și un concert, în Piața Constituției. Crăciunul înseamnă în primul rând pentru mine amintirea din copilărie, care a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Înseamnă și Crăciunul din casa bunicilor, de pe Matei Voievod, care nu mai există. Acolo era o căsuță de povești, cu zăpadă, cât gardul, cu bunicul care căra apă de la cișmea, cu bunica ce făcea turtițe, cozonăcei, și altele, cu toată familia care se aduna și cântam cu toții. La noi în casă s-au cântat coruri și cântece splendide. Acolo cred că au fost primele experiențe în materie de muzică”, a povestit Oana Sârbu pentru Libertatea.

Părinții ei mergeau cu colindul

Oana Sârbu nu a mers cu colindul, dar e tare mândră că părinții săi făceau acest lucru.

poza 4 oana sarbu

”Cu colindul mergeam mai puțin. Părinții mei se duceau și bunica mea, care era croitoreasă. Ne povestea că le făcea fetițelor, mama a avut trei surori, deci au fost patru fete, că le confecționa săculeți și se duceau cu ei în spate, la colid la nuci, la mere, ce să dădea acum vreo 70 de ani”, a mai spus artista.

Petrece cu verișorii în afara Capitalei

Oana Sârbu va fi o răsfățată în noaptea de Crăciun și după. Ea nu va sta în bucătărie, ci se va înfrupta din bunătățile făcute de rude.

”Nu sunt o iubitoare de bucătărie. O singură dată am făcut sarmale. Se gătește însă așa de mult, la mine acasă și-n familie și avem petrecere mare cu verișorii, la o căsuță în afara Bucureștiului, unde vine și Moșul. Mâncarea din noaptea respectivă îmi ajunge pentru foarte multe alte zile și după”, a recunoscut aceasta.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Crede și acum în Moș Crăciun

Artista nu-i va cere nimic lui Moș Crăciun asta pentru că oricum primește cam tot ce-și dorește.

”Moș Crăciun e atât de darnic în fiecare an, cred în continuare în el. E o minune,de care nu ne despărțim niciodată. E foarte bine să credem în minuni și-n imaginația noastră și să le fructificăm și copiilor noștri această dorință. De a-și imagina și de a pune în viața lor tot ce le trece prin cap”.

poza 5 Oana sarbu cu copilul ei

Băiețelul ei are deja suspiciuni

Oana Sârbu a mai spus că fiul său a început deja să pună întrebări despre existența lui Moș Crăciun.

”Pentru toți copiii și pentru băiețelul meu,  frumos ar fi să creadă că există Moș Crăciun. El începe să pună așa ușor, ușor, întrebări, e și vârsta. Eu îi spun că mai credem și-n minuni. Și ne facem și unii altora cadouri. Dar Există un Moș care vine în ajun, pe 24, noaptea, la fiecare casă și pentru fiecare are ceva, fie că am fost cuminți sau nu am fost atât de cuminți”, a încheiat vedeta.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Horoscop Camelia Pătrășcanu pentru a doua zi de Crăciun. Ce se întâmplă cu Gemenii și Racii
FANATIK.RO
Horoscop Camelia Pătrășcanu pentru a doua zi de Crăciun. Ce se întâmplă cu Gemenii și Racii
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Maşină de poliţie spulberată de un Porsche, în centrul orașului Borșa. Trei agenţi au fost răniţi, unul este în comă. Șoferul bolidului a fugit după accident
Observatornews.ro
Maşină de poliţie spulberată de un Porsche, în centrul orașului Borșa. Trei agenţi au fost răniţi, unul este în comă. Șoferul bolidului a fugit după accident
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI