oana roman 1

Oana Roman s-a văzut nevoită să accepte faptul că la biserică a avut-o alături doar pe mama ei, socrii și nașii, tatăl anunțând-o pe ultima sută de metri că nu mai poate ajunge, iar sora ei, Catinca, s-a dus de urgență la medic.„Nu există nicio reînnoire de jurăminte de fapt, este o slujbă de mulțumire pentru tot ce am primit de-a lungul căsniciei și pentru ce vom primi de acum. Au fost părinții cu mine, tata nu a putut să vină. Mi-a spus că nu poate să vină pentru că trebuie să plece din București și o să vină doar diseară. Catinca este foarte bolnavă, este la spital săraca, nu a putut să ajungă, dar important este că am fost noi doi și cu Izabela. Asta era important. Și cu nașii bineînțeles”, a declarat Oana pentru Libertatea.

oana roman sot

Dacă de organizarea de la biserică s-a ocupat exclusiv Marius, partea cu petrecerea i-a revenit Oanei, care s-a asigurat din timp că cei 70-80 de invitați se vor simți extraordinar. „Am făcut un singur tort pentru tot și, evident, o să sufle Izabela în lumânări”, a spus vedeta TV. „Asta dacă o să reziste până la 12 noaptea”, a completat soțul ei, însă Oana a avut grijă să-l corecteze: „O să reziste sigur că o să vrea să danseze”.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

oana roman

Oana Roman a purtat o ținută veche

Oana Roman nu și-a făcut rochie special pentru acest eveniment, ci a preferat să îmbrace una pe care o avea în garderobă. Ea a optat pentru acestă ținută deoarece fiica ei avea una același model, în minuatură, și a dorit să fie îmbrăcate la fel. „Sheila mi-a făcut rochia și îi mulțumesc foarte mult. De fapt această rochie a fost făcută pentru un alt eveniment și nu am purtat-o decât atunci pentru cinci minute și mi-a părut rău pentru că mi-am dorit atât de mult să o mai port și s-a potrivit perfect pentru acest eveniment și îi mulțumesc pentru că ne-a făcut și mie și Izei la fel. Mai am și rochia veche de mireasă, dar o să fac trash the dress la un moment dat cu rochia aia. Pentru diseară am o altă rochie tot asortată cu a Izabelei”, ne-a mai declarat Oana Roman.

Petre Roman nu i-a răspuns la telefon în seara petrecerii

Așa cum a promis, în seara petrecerii, Oana s-a asortat din nou cu fiica ei, de data asta în rochițe mult mai colorate, iar Marius a purtat o adevărată piesă de rezistență – vesta bunicului Oanei.

Deși totul era aranjat așa cum își doreau, seara le-a fost totuși umbrită de absența lui Petre Roman care, deși a promis că va ajunge la petrecere, nu a mai răspuns la telefon.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

oana romanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Oana Roman și Marius Elisei se pregătesc de un copil

În momentul de față cei doi susțin că sunt fericiți și că nu le lipsește nimic, în afară de un alt copil. „În momentul de față ne mai lipsește un băiat. Să mai vină încă un copil. Sperăm să fie băiat, dar dacă e fată, tot e bine venită”, a spus Marius, lucru confirmat și de soția lui. „Ce-o vrea Dumnezeu. Nu ne grăbim. Mai avem niște lucruri de făcut înainte”, a spus și Oana.

FOTO: Vlad Chirea

CITEȘTE ȘI: Primele poze cu Oana Roman de la nuntă

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun 2024. Este o greșeala banală pe care o fac mai toți românii
FANATIK.RO
Ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun 2024. Este o greșeala banală pe care o fac mai toți românii
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI