Revenită la Brașov pentru a cânta alături de ceilalți laureați ai festivalului, Luminița Anghel ne-a mărturisit că experiența vastă nu a ajutat-o să scape de emoții, însă știe că emoțiile vor dispărea în fața publicului din Piața Sfatului. Ceea ce s-a și întâmplat.
„Am emoții pe toate scenele, tot timpul. Emoții… până intru pe scenă. În momentul în care am pășit pe scenă, bateriile sunt deja încărcate! Soțul meu spune tot timpul că degeaba mă plâng, că întorc cheița și nu se simte. După atâția ani de experiență, evident că atunci când intri pe scenă știi să te mobilizezi, dar emoții avem tot timpul și asta, pentru că ne pasă”, ne-a mărturisit Luminița Anghel, completând că, deși putea să plece acasă cu marele trofeu, nu a regretat niciodată că acest lucru nu s-a întâmplat. „N-am avut niciodată regrete. Am luat locul I, iar locul I este onorabil și onorant. Nu am avut niciun regret, pentru că la momentul la care am câștigat eu, acum 17 ani, eram încă în devenire. Artistul de acum s-a împlinit, a făcut multe lucruri frumoase pe scenele internaționale și naționale. Nu am niciun regret. Mă mândresc cu acest premiu. Am luat atunci locul I și premiul de popularitate. Am două statuete acasă”.
Înainte de păși pe scena din Piața Sfatului, Luminița ne-a mai povestit cum, de-a lungul timpului, oamenii veneau puhoi pentru a-i vedea cântând live. „La momentul la care noi am participat, dar și mulți ani după aceea, am venit în recitaluri sau în deschiderea Festivalului alături de Iris, de Direcția 5, de Orchestra Radio, era puhoi de lume peste tot, se îmbulzeau, erau zeci de mii de oameni, Piața Sfatului era plină întotdeauna și la repetiții și la concerte! Lumea era dornică să vină să vadă artiștii live. Cerbul de Aur era cel mai important eveniment muzical din România, pentru că era și internațional și veneau nume mari. Au venit artiști de categorii foarte mari pe această scenă”, ne-a mai declarat artista.
VIDEO: Cosmin Nistor; FOTO: Dumitru Angelescu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro