VIDEO | Patru bărbați, o femeie și copilul Decebal trăiesc în ”satul dacic”. Își spun ”frați”, n-au curent electric și nu poartă blugi

Ploaia pătrunde prin haine și se înfige în piele cu mii de ace de gheață. Vântul n-are în ce să se oprească, așa că vâjâie nebun în toată valea înzecind frigul. Apa formează râuri pe creste. Fratele Mina, zâmbitor, de parcă vijelia din jurul lui ar fi o iluzie, ne spune că se poate și mai rău: „Cam astea sunt condițiile aicea la noi. Vitrege. Iarna, minus 17 grade, zăpada jumătate de metru și când troienește, chiar un metru. Dar mulțumim lui Dumnezeu, e bine”. El oricum găsește binele în orice. Iar, de doi ani jumătate, îl află în fiecare brazdă de iarbă întoarsă, în fiecare roșie pe care o crește în grădină, în orice fir de iarbă. Că așa simt dacii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

E aproape o nebunie să crezi că se mai poate trăi ca pe vremea dacilor în România lui 2017. Există sate izolate în care n-au ajuns curentul electric și nici bunătățile din galantarele de la oraș. Doar că locuitorii de acolo și-au acceptat o soarta pe care nu și-au dorit-o neapărat. Dar la Năeni, Buzău, există români care au lăsat de bunăvoie civilizația ca să stea cu animalele sălbatice și să-și găsească liniștea.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

În satul dacic s-a născut Decebal, în urmă cu trei luni

Cinci adulți și un bebeluș de trei luni sfințesc locul. Pe cel mai tânăr locuitor din satul dacic îl cheamă Decebal. Și, înainte de a-i ursi un destin măcar de primar, dacă nu de președinte de țară, mama lui are grijă să-l alăpteze, să-i fie cald și să se joace. Pentru Nicoleta Șindelaru, mămică și tânără soție, nu e vreo noutate să trăiești ca dacii. Poartă o frumoasă ie și nu pare să o înspăimânte iarna ce va veni și care nu e deloc blândă în acele locuri. „Și acolo, la mine, unde am stat, tot așa erau dealuri, nu erau decât 11 case, atâtea erau. Și numai de ăștia bătrâni erau. Și la mine erau tot așa dealuri și muchii”. ”Nu vă sperie singurătatea și nici munca?” ”Nu, că la mine acasă tot așa cu animale, cu treabă, cu de astea stăteam. La iarnă, ne luăm tot ce ne trebuie pentru iarnă și stăm în casă, la foc, la căldură”, povestește fata. Are doar 18 ani și n-a fost la oraș până acum. Știe cum e acolo doar din auzite. „Aici e liniște. Unii ne-au spus că nu prea le place la oraș, că sunt mașini multe, blocurile alea așa înalte. Acum am zis că e frumos aici. Mai ales vara”, spune fata.

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Cât despre alte tentații lumești, cum ar fi televizorul sau internetul, s-a lepădat de ele cu bucurie după ce a devenit mireasă. „Nu-mi trebuie mie internet, chiar am avut pe telefon așa, dar nu-mi mai trebuie, că dacă sunt măritată, din moment ce am soțul meu și băiatul meu, nu-mi mai trebuie internet. Bine, m-am uitat acolo, jos, la Năeni la televizor, dar nu mă mai uit, că m-am plictisit de tot ce spune la televizor”, spune mama lui Decebal. Copilul stă cuminte în brațele ei. Părinții sunt pregătiți și pentru momentul când băiețelul va merge la școală: îl vor duce cu căruța până la poalele dealului și apoi va merge pe jos.

Reguli pentru daci: „Nu venim aici să stăm în blugi într-un sat dacic”

Preotul Mihail Milea este cel care, împreună cu primarul de atunci, Marian Apostol, au pus bazele satului dacic. El așteaptă ca așezarea începută ca un experiment social să primească și alți locuitori. Iar, dacă satul se va extinde, copiii născuți aici vor primi nume străvechi: Decebal, Burebista, Dochia.

Apelul este deschis în permanență pentru cei care vor să vadă cum se trăiește în satul dacic: „Noi ne-am străduit să facem un sat viu, cu locuitori, cu căsuțe din piatră, din lemn, să ne întoarcem la preocupările dacilor de odinioară: crescutul animalelor, pescuitul, cioplitul pietrei, prelucrarea lemnului, țesutul, olăritul. Toate acestea vrem să le reactivăm în acest sat și toți cei care iubesc această cultură a dacilor sunt bineveniți aicea la noi. Prima cerință este să vrea, aici ne bucurăm de libertate, aici nu este pază, nu este cenzură, deci în primul rând să vrei lucrul acesta, al doilea să crezi în Dumnezeu – dacii noștri erau foarte credincioși, nu erau sceptici, nu erau atei, dacii erau oameni cu o legătură vie și foarte personală cu Dumnezeu. Și de asemenea, să le placă munca, că aicea nu este stațiune doar să stăm, ci trebuie să lucrăm. Și, după aceea, să se poarte ca și dacii în ținuta vestimentară. Nu venim aicea să stăm în blugi într-un sat dacic”, explică preotul care coordonează și Fundația Sfântul Sava de la Buzău. Prin intermediul ei a pus pe picioare și un azil pentru bătrâni și un centru pentru femeile victime ale violenței domestice. Iar, din 2016,  a pus bazele satului dacic.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

Preotul este pasionat de istorie și spune că nu a ales locul la întâmplare. „Aicea au trăit dacii. S-au găsit multe urme arheologice ale dacilor care au venit pe aceste meleaguri. Noi suntem foarte aproape de Pietroasele, unde s-a găsit cloșca cu puii de aur, unde a fost o veche civilizație, Năeni, Pietroasele”, explică Mihail Milea. Acesta a studiat istoria dacilor încă din studenție. De altfel, și alți pasionați s-au aplecat asupra trecutului strămoșilor noștri. Despre istoria dacilor s-au realizat și filme care au avut mare succes pe internet.

Până acum, în satul dacic a avut loc, pe lângă nunta părinților lui Decebal și botezul lui, și o înmormântare. Primul „dac” are mormântul aproape de intrarea în sat. Există și alte căsuțe goale care își așteaptă „dacii”. Sunt case construite din piatră și din lut, cu sobe pe lemne. Fratele Sava pune câteva vreascuri pe foc și se dă la povestit: „Chiar am avut ocazia să mă întâlnesc, pe 1 martie 2015, la ora 2.30 ziua, cu un lup. Unul era, din fericire, în fața mea, la vreo 12 metri. Eu l-am analizat pe el, el pe mine, am stat câteva minute așa, nu știam nici eu ce să zic. Aveam un toporaș la mine și un snop de lemne, pentru că veneam cu lemne.Până la urmă m-am repezit la el și am dat cu toporul. Am zis niște cuvinte din care n-am înțeles nimic din ele; n-a fost niciunul românesc. Ce-oi fi zis, nu pot să-mi dau seama. La momentul ăla, lupul s-a întors și a tăiat-o, s-a dus”.

„Dacii” din Năeni cresc oi și au livadă și grădini cu legume

Fratele Sava a trăit în lume până a ieșit la pensie și s-a retras la satul dacic. Iar, dacă se va întâmpla cumva ca tehnologia să îi ajungă și aici, va merge mai sus în munți. Ne dă un ceai de plante culese de el și răstoarnă o mămăligă aburindă, care se împrietenește repede cu niște brânză de oi și ceva cârnați de Pleșcoi. Au grijă cu toții de peste o sută de oi și capre și mănâncă doar ce cultivă. Că așa făceau și dacii. „Cărăm lemne cu umerașul, cu cârca, cum s-ar zice, și chiar mă bucur când văd că bag un lemn în sobă adus de mine personal și dă o căldură enormă. Mai ales că punem suflet. Tot ce facem, facem cu suflet aicea și cu dragoste de Dumnezeu. Mai plec pe la oraș așa la o lună, dar, vă spun sincer, nu stau mai mult de o zi, două, nu mai pot să stau acolo, când văd atâta lume, sărăcuții de ei, care fug în toate părțile după treburi… Aicea știu că n-am treabă. Aicea, de exemplu, am văzut și eu când iese iarba, când înfrunzește codrul, aici trăiești ceva real”, povestește bătrânul venit parcă din alt timp.

Și băiatul lui l-a urmat la satul dacic. Fratele Mina este cel care ne-a fost ghid. El ne întinde și un „energizant dacic”, puțină „murată” – lichior de mure – făcut tot de ei. „Cine a ars viile? Burebista parcă. Da, că o luaseră puțin pe câmpii dacii. Dar ce soldați a scos din ei…”, se încinge la vorbă cu fostul primar.

„Înainte, locuiam la Buzău, pentru că aveam acolo o garsonieră, și la Râmnicu Sărat mama mea are casă. Am venit ca voluntar să-l ajutăm pe părintele Mihail care este președintele Fundației Sfântul Sava. Am văzut atmosfera foarte frumoasă. Să spunem că aici este valea Tigoarei, care înseamnă ”loc binecuvântat” și atunci părintele ne-a propus să ne mutăm aici și am acceptat. Am zis să fim mai aproape de Dumnezeu, mai departe de forfota din lume și zic eu că am reușit să ne acomodăm”, povestește bărbatul care a încercat mai demult și alte meleaguri. A fost la muncă în Italia, dar pământul strămoșesc îl chema.

Munca și rugăciunea i-au făcut bine. Spune că doarme bine noaptea și n-are nevoie de nimic altceva. Când e frig, se adună în casă și pregătesc bucatele pentru iarnă. „Spre exemplu, toamna este pentru lemne, cărăm lemne, le-am stivuit. Astăzi, fratele Sava a pus la murat ceva varză pentru la iarnă. Știm, cuvântul „varză” ne-a rămas de la daci. ”Varză”, ”viezure” etc. Noi acum avem cartofi, varză, facem și-o ciorbică, și de post, și de pasăre, cartofi copți la plită și în cuptor, facem și un grătar, pentru că și dacii consumau așa ceva, ceva mai natural față de la oraș”, mai spune fratele Mina.

Casa lor e plină cu cărți și reviste religioase. Focul arde în sobă și o pisică stă leneșă pe preșuri. Vântul fluieră afară, dar nu strică tihna. Pentru că oricum ar fi vremea, în satul dacic ziua începe și se încheie cu Dumnezeu.

Citește și: Un cuplu a renunțat la viața luxoasă pentru a locui într-o mașină. Acum călătorește în jurul lumii fâcând ceva uimitor | FOTO

Urmărește-ne pe Google News