Prezentatoarea de la PRO TV adoptă un stil feminin, elegant, atrăgând de fiecare dată privirile celor din jur.
Prima amintire legată de modă…
Încurajările mamei mele să port fuste mini (foarte mini!) în adolescență. Cu tinerețe petrecută în anii 60-70, era foarte atașată de statementul de fuste scurte, drepte, și îmi spunea că aceea e o vârstă a curajului vestimentar, a îndrăznelii de neratat, a supleții și prospețimii, că niciodată altcândva nu mă voi simți mai bine într-o fustă scurtă. Și tare a avut dreptate.
Cel mai bun sfat stilistic pe care l-ai primit vreodată?
Alege o singură culoare, cel mult două! Poartă doar hainele care se potrivesc corpului tău!
Sunt sfaturile mamei. Apoi, de la Prințesa Marina Sturdza am învățat să nu-mi pese niciodată
de brand, să tai etichetele tuturor hainelor mele, să combin haine scumpe cu unele ieftine,
dar mereu din materiale de calitate.
Cum îți alegi ținutele de zi?
Să fie din materiale naturale, pe care nici să nu le simt pe corp, să fie ușor de îmbrăcat și
cât mai simple, spre minimal, adesea. Uneori am mare poftă de culori vesele, adesea de materiale fluide, feminine.
Cine/ce te inspiră?
Estetica din artă, de la coloristica și compozițiile din unele filme de autor, la fotografie,
pictură, design contemporan. Alegerile mele vestimentare au legătură strânsă cu estetica
mea culturală.
Ai vreo piesă vestimentară la care nu poți renunța, deși nu o porți?
Mai multe, din păcate. E visul meu din ultima vreme să fac o curățenie drastică în dulap. Cel mai greu mă despart de haine pe care în alte timpuri le-am purtat extrem de mult, dar care azi nu mi se mai
potrivesc, mai ales siluetei mele. Cred că toate sperăm să se întoarcă vremurile în care
intram în mărimea 34. (râde)
Unde îți place să faci shopping în București?
La mine acasă! Online aproape 100%!
Ce nu ai purta niciodată?
Dresuri mov, galbene, mă rog, colorate. Trening de pluș, catifea falsă, polistiren 100%, încalțăminte sport roz și ar mai fi multe de enumerat, dar cred că ați prins ideea.
Ce se găsește pe lista ta de cumpărături sezonul acesta?
Rochii tip furou, perle.
Trei lucruri pe care le porți mereu, indiferent de tendințe…
Rochie neagră midi, rochie roșie lungă, perle naturale.
Ce sfat le dai cititoarelor VIVA!?
Să fie remarcate la orice apariție întâi și întâi ca persoane și abia apoi vestimentar, ca o tușă potrivită fix personalității.
HOME
Care este obiectul de artă preferat?
Tabloul semnat Setran, pentru că e primit de Alma când am născut-o.
Unde locuiești?
Într-o mansardă scăldată în lumină, pe lângă Parcul Cișmigiu.
Ce lenjerie de pat folosești?
Albă, fină.
Băutura favorită?
Șampania.
Filmul preferat?
„La vita e bella“ – Roberto Benigni, „Whatever works“ – Woody Allen, și 80% din filmele lui Pedro Almodovar, Tarantino, frații Coen.
Muzica preferată?
Queen.
Cartea preferată?
„Corecții“, Jonathan Franzen.
Telefonul mobil?
iPhone 13.
Mașina?
Toyota Rav 4, Hybrid.
Magazinul preferat?
All Saints.
Revista?
Time.
WHATS IN YOUR BAG?
Card, telefon, chei, șervețele, ruj roșu și tot felul de jucărioare sau pietricele, flori uscate pe care mi le dă Alma și sfârșesc în poșetă.