Giulia Anghelescu a fost tot timpul sinceră și a dezvăluit recent care este unul dintre defectele sale ca soție, dar nu atât de mare încât să-l pună pe Vlad Huidu, soțul ei de peste 10 ani, pe fugă. Cântăreața a avut și un argument pentru acest fapt, explicând că așa sunt femeile, respectiv așa s-au născut, având acest defect sau poate chiar calitate, de a fi cicălitoare.

Care este defectul Giuliei Anghelescu în căsnicie

Nu are pretenția că este soția perfectă, dar cine este perfect, până la urmă… Giulia Anghelescu recunoaște, cel puțin, care sunt defectele sale.

Așa ne-am născut (n.r. cicălitoare) ca specie, adică dacă ei își dau seama de chestia asta mai de timpuriu, atunci le va fi mult mai bine. Cu orice, cu orice găsesc, adică să nu treacă nicio zi fără să fiu cicălitoare, că altfel ne plictisim.

Giulia Anghelescu, pentru wowbiz.ro.

Întrebată fiind când a fost ultima dată când a fost cicălitoare, Giulia Anghelescu nu s-a dat nicio secundă în lături din a povesti concret un episod ce se petrecuse recent în familia sa.

Mai precis, artista și soțul ei s-au pregătit să plece la un eveniment, iar Giulia a fost gata prima, fiind nevoită să aștepte după partenerul ei de viață. Vedeta a mai povestit că a stat la ușă, pentru a-l aștepta, însă nu s-a abținut să nu facă și câteva comentarii privind întârzierea soțului.

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Am fost, din nou, gata prima, dar bine că nu mă aude. Am stat la usă și am așteptat ce să fac?! Am vorbit continuu, am zis este târziu, iar întârziem, tot din cauza ta, nu din cauza mea.

Giulia a adăugat

Giulia Anghelescu dezvăluie secretul unei relații de lungă durată

Recent, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au aniversat 10 ani de căsnicie într-o vacanță romantică, în Dubai.

„Cred că secretul unei relații de lungă durată este, în primul rând, înțelegerea și prietenia și trebuie să fie și dragoste clar pe acolo pe undeva, dar lucrurile astea sunt un pic mai importante și de asemenea, respectul. Cred că doar așa poți să ții o relație pe termen foarte lung. Dacă nu sunt astea, degeaba este dragoste”, a mărturisit Giulia atunci.

Cum a fost cerută în căsătorie Giulia Anghelescu

Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, s-au căsătorit acum 10 ani și au împreună doi copii, un fiu și o fiică, Mikael Eduard și Antonia Sabina.

În mediul online, întrebat de un urmăritor de-al solistei cum a cerut-o pe Giulia în căsătorie, Vlad a răspuns: „Sigur nu te-aș mai cere așa în căsătorie a doua oară”.

„În Turnul Eiffel”, a început Giulia, completată de Vlad: „Foarte inspirat”. „După trei sticle de vin, și mie mi-era răuț. Dar am zis da. De trei ori”, a încheiat artista.

Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic
Recomandări
Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic

În trecut, perechea a fost despărțită timp de un an și jumătate.

Am avut o perioadă de un an și jumătate în care am fost, oficial, despărțiți. Eu cred cu tărie că lucrurile s-au întâmplat exact așa cum trebuia. Nu a fost o treabă cu părinții, ci cu prietenii. Prietenii noștri sunt în continuare prietenii noștri, poate au avut nevoie de motive să vadă. Da, erau două tabere, ai mei și ai lui, parcă era război. Eu chiar nu am regrete. Nu am avut nicio dezamăgire regretabilă, care să mă chinuie ani în șir. Cred că dacă a fost vreun hop, înseamnă că am reușit să trec cu brio dacă nu îmi aduc aminte de el.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.