Dat fiind că se apropie Crăciunul, trebuie să vorbim mai multe despre asta, mai ales că, în familia ta, lista e lungă… Dar o să încep mai întâi cu tine. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale tale din copilărie, legate de Sărbătorile de iarnă? Îți mai amintești ce-i cereai Moșului?

Păi cum să nu-mi amintesc?! An de an îi scriam să-mi aducă un cocker. Văzusem „Doamna și vagabondul“… Nu l-am primit nici până azi. Tot îl mai aștept… Poate să fie și lup. (râde)

Horia Brenciu dezvăluie secretul căsniciei de 8 ani cu soția lui, Alice

Bănuiesc că Mina și Toma au scris deja scrisorica pentru Moșu. E ceva ce nu vor primi sau lista este „decentă“? Mă gândesc că deja aveți destule animăluțe de companie

Ah, păi să povestesc cum se întâmplă… Cumva se așază lucrurile, pentru că eu și Alice suntem consilierii principali ai lui Moș Crăciun, atunci când se întocmesc scrisorile. Și atunci, și Moșului îi e mult mai ușor să ia deciziile…

Cum sunt sărbătorile în familia Brenciu? Îmi imaginez că aveți un brad îndeajuns de mare pentru o familie cu patru copii… Ce tradiție ați început împreună?

De obicei, bradul are rădăcină. Când se termină Crăciunul, îl plantăm ori pe lângă casă, ori la Brașov. Asta înseamnă că bradul nu e prea mare. (zâmbește) Pe 24 ne strângem cu prieteni mulți, cu copii mulți și îl așteptăm pe Moșu. Ne bucurăm de cadouri și… mâncăm ponderat. De băutură ne atingem rar… (zâmbește)

„Ne iubim, ne îmbrățișăm, ne certăm, suntem supărați sau veseli, țipăm, ne facem surprize”

Pe cât e de frumoasă, bănuiesc că viața alături de patru copii, mari și mici, este destul de solicitantă. Tu și Alice mai reușiți să vă faceți puțin timp și pentru voi?

Evident. Fetele mari nu mai stau cu noi. Așa că ne bucurăm tare când ne mai strângem toți șase… Eu și Alice ne dorim să facem multe lucruri, așa că depunem toate eforturile pentru acest țel. (zâmbește) În timpul pandemiei n-a prea fost timp, dar acum… the sky is the limit!

Când ați ieșit ultima oară doar voi doi undeva? Și care e cea mai recentă surpriză pe care i-ai făcut-o soției tale? Are relația voastră atât de longevivă un secret?

Păi mergem destul de des la film. Ieșim din când în când la o plimbare prin Herăstrău și, după ce se culcă copiii, mai stăm la povești. În serile când sunt plecat la concerte în țară, ne dăm mesaje și, mai rar, ne trimitem și ceva emoticoane… Relația noastră este una normală. Ne iubim, ne îmbrățișăm, ne certăm, suntem supărați sau veseli, țipăm, ne facem surprize… Și, cel mai mult, încercăm să fim oameni buni, unul cu altul și cu cei din jur.

Ce planuri are artistul pentru 2023

Care este cea mai mare dorință a ta pentru 2023, care bate la ușă?

Să adun amintiri noi. Asta înseamnă că trebuie să experimentez în continuare. Vreau să-mi ridic ștacheta provocărilor pentru 2023, fie că sunt muzicale, artistice, familiale sau de orice tip. Și un cocker…

Sursă foto: PR, Instagram, Facebook

ARTICOL PRELUAT DE PE VIVA.RO

 
 

Urmărește-ne pe Google News