Știm că urmează să vă mutați în casă nouă, nu?

Urmează, în viitorul apropiat. Când o fi, să fie primit, Doamne ajută!

În casa nouă, ți-ai făcut o cameră a ta de relaxare, o cameră cum visai tu?

Nu. Strictul necesar, atât. Camera copilului, camera noastră, un dormitor pentru musafiri și cam atât. Bineînțeles, și o bucătărie, un dining, un living… Strictul necesar. N-am intrat în mai multe pentru că, în primul rând, e extrem de costisitor să-ți faci o casă în ziua de azi.

În al doilea rând, eu sunt și super tipicară și, atunci, nu merg pe mâna unui designer 100%. Trebuie să aleg eu, trebuie să văd eu, iar asta necesită timp, timp pe care nu îl am ca să fac ceva în plus. Atunci, prefer să fac lucrurile de bază și să o las așa, că e perfect.

Am văzut că ai fost fost plecată în câteva vacanțe. Spune-mi cum te-ai distrat!

Ca-n vacanță. Relaxant, cu soare mult, cu momente în care am încercat să-mi încarc bateriile, am făcut și conținut pentru on-line, am citit ceva, am mâncat ce mi-a poftit creierul. Deci, m-am relaxat, m-am simțit bine, m-am distrat.

Cum se menține în formă vedeta de la Kanal D

Dacă tot am ajuns la mâncare, ții o dietă anume?

Nu, nu țin o dietă. Nu știu dacă am ținut, în viața mea, o dietă dată de un nutriționist sau așa. Eu am același stil de viață, același regim echilibrat de mai bine de 10 ani de zile deja, și ăsta este secretul. Adică pentru mine, cum să zic eu, și cred că pentru oricine, e mai greu să ții o dietă drastică o lună, două, trei, după care te gândești: „OK, acum mă las de dietă și ce fac? Mă apuc și mănânc tot ce îmi convine? Mamă, una, două pun la loc kilogramele pe care le-am slăbit!”.

Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei
Recomandări
Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei

Deci corpul nu face față cu bine la toate transformările astea. Tocmai de aceea, am promovat un stil de viață echilibrat și mi se pare foarte important să încerci să mănânci cât se poate de sănătos, să faci un pic de sport, dar să-ți permiți, când vrei să trișezi, să mănânci dulce, să mănânci fast-food, nu contează, absolut tot ce poftești tu.

La ce poftește Ilinca, de obicei, la un cheat day?

Paste, desert ce conține ciocolată, multe fructe. Ce îmi mai place? Stai să mă gândesc ce e nesănătos! Semințe, îmi place să mănânc semințe, să ronțăi semințe. Aș mânca, uneori, cantități extrem de mari de fructe. Ce să vezi? Nici astea nu sunt bune în cantități mari, deoarece conțin fructoză. Cam astea sunt, puține, pot fi numărate pe degete. Ah, și burger, și cartofi prăjiți! Deci câteva acolo. Dacă mai stăm 5 minute, mă mai gândesc. (râde)

ARTICOL PRELUAT DE PE VIVA.RO

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.