4 comentariiCuprins:
Limba română
Așa cum elevii învață la școală încă din primele clase, limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană.
Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice.
Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române.
Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.
Câte dialecte are limba română
Dialectele şi subdialectele (graiuri) româneşti fac obiectul disciplinei numite dialectologie. Potrivit specialiștilor, limba română are patru dialecte și anume:
- Dialectul Dacoromân – în Dacia istorică, la nord de Dunăre, pe teritoriul României de astăzi.
- Dialectul Aromân – în sudul Peninsulei Balcanice (Grecia, Macedonia, sudul Albaniei şi Bulgaria, mai rar în România);
- Dialectul Meglenoromân – în sudul Bulgariei şi nordul Greciei, pe valea râului Vardar, în regiunea numită Meglenia.
- Dialectul Istroromân – vorbit azi în Peninsula Istria din Croaţia
Dialectele limbii române din sud nu au beneficiat de o cultură scrisă, iar în prezent sunt tot mai puţini vorbitori ai acestor dialecte.
Numeroși cercetători, printre care și majoritatea lingviștilor români, susțin că aceste limbi nu sunt altceva decât dialecte ale aceleiași limbi. Alți lingviști afirmă că este vorba de patru limbi înrudite, dar separate.
Care sunt graiurile limbii române
Graiul, ca noţiune lingvistică, nu este sinomin cu limbajul popular. Limbajul popular, care prezintă diverse abateri de la normele limbii literare, se realizează în diferite forme regionale, în vorbirea rurală sau urbană, în registrul familiar sau argotic. Trăsăturile limbajului popular sunt comune, aşadar, tuturor acestor varietăţi ale limbii, pe care le numim graiuri.
Descoperă și ce sunt arhaismele
Dacoromâna, fie că o socotim limbă în sine, fie că o socotim un dialect al limbii române, nu este împărțită în dialecte, ci cuprinde doar diverse graiuri, numite și subdialecte, cu diferențe minore de pronunție și vocabular, dar inteligibile între ele. Graiurile limbii dacoromâne, în afara românei standard, includ:
- graiul ardelenesc;
- graiul bănățean;
- graiul crișean;
- graiul bucovinean;
- graiul moldovenesc;
- graiul maramureșean;
- graiul muntenesc
Deşi mulţi vorbesc şi despre un grai “ardelenesc”, în studiile lingvistice nu există o astfel de delimitare, în Transilvania de sud şi sud-vest vorbindu-se graiul bănăţean, în partea de vest a Transilvaniei, graiul crişean, iar în partea de nord, nord-vest, graiul maramureşean.
Graiul cu cele mai puţine particularităţi regionale este cel muntenesc. Acesta a stat la baza limbii literare moderne, care s-a construit în timp, pe măsură ce a apărut gramatica şi alte cărţi prin care s-au oferit norme lingvistice.