Autoritățile din Belarus susțin că au ordonat avionului, care se afla în spațiul aerian al țării, să aterizeze duminică în capitala Minsk pentru că au primit prin e-mail „o alertă cu bombă” din partea grupului militant islamist Hamas. Hamas a negat însă că ar avea cunoștințe sau legături cu orice amenințare cu bombă.
La aterizarea avionului pe aeroportul din Minsk, autoritățile de la Minsk i-au arestat pe jurnalistul Roman Protasevici și pe iubita sa Sofia Sapega.
Miercuri, grupul de cercetare din Londra, Dossier Center, a publicat ceea ce spunea că este un e-mail cu presupusa amenințare Hamas.
E-mailul a fost trimis la 24 de minute după ce autoritățile din Belarus au avertizat echipajul avionului că există o amenințare cu bombă.
Proton a refuzat să comenteze detaliile mesajului, pe motiv că criptarea acestuia face imposibilă „accesarea sau verificarea conținutului mesajului”, dar a confirmat că e-mailul a fost trimis după ce avionul a fost redirecționat.
Nu am văzut dovezi credibile că afirmațiile din Belarus sunt adevărate. Vom sprijini autoritățile europene în investigațiile lor după primirea unei cereri legale.
Proton Technologies AG:
Duminică, Belarusul a forțat un zbor al companiei Ryanair care mergea de la Atena spre Vilnius să devieze de la traseu și să aterizeze la Minsk. La bordul aeronavei se aflau și agenți KGB, iar când avionul a intrat în spațiul aerian belarus, ofițerii KGB au început să se certe cu echipajul RyanAir, insistând că este un dispozitiv exploziv la bord.
La sol, autoritățile de la Minsk l-au arestat pe fostul jurnalist Roman Protasevici, incident care a stârnit reacții vehemente pe plan internațional.
După ce jurnalistul a fost arestat la Minsk, statele UE au luat rapid măsuri de sancționare a regimului lui Lukașenko. Liderii UE au decis luni seară să închidă spaţiul aerian al Uniunii pentru avioanele din Belarus și au cerut, de asemenea, companiilor aeriene să evite survolarea Belarusului.
În plus, au agreat să impună sancţiuni suplimentare, inclusiv de natură economică, şi au cerut eliberarea imediată a jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici şi a partenerei sale Sofia Sapega.