Cîțu are la ora 16 prima reuniune a Grupului de Lucru Interinstituțional pentru evaluarea impactului economic, financiar și bugetar asupra României, în privința efetelor economice ale Covid-19.

”Deja v-am spus că așa cum arată lucrurile măsurile trebuie să fie de natură fiscală. DAR pentru a avea impact maxim este nevoie de coordonarea politicilor fiscale și monetare.

Am ținut legătură în permantenta cu domnul Guvernator (Mugur Isărescu – n.r.) și deja avem formate echipe de lucru cu experți din MFP și BNR.

Pentru prima dată suntem în fața unei astfel de provocări și NU avem niciun fel de probleme pe partea de finanțare.

Am fost precaut, am atras finanțare (chiar daca am fost linșat mediatic pentru asta) și avem resursele necesare pentru plata tuturor cheltuielilor din buget. Chiar și în contextul în care a trebuit să facem plăti către Ministerul Sănătății, în plus, de aproximativ 620 milioane lei.

Avem resursele și instrumentele fiscale necesare pentru a face față acestei provocări”, a scris Cîțu pe Facebook.

Turismul și transporturile, cele mai afectate

Cele mai afectate companii de epidemie sunt cele din sectorul turismului și cel al transporturilor.

O analiză Libertatea arăta pierderi de 18 milioane de lei numai în sectorul aviatic, după interzicerea curselor către și dinspre Italia.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI